Pot sa ma machiez singura in ziua nuntii?
Machiajul este un detaliu important atunci cand esti mireasa. Cel mai bine ar fi sa te lasi pe mana unui specialist. Daca, din anumite motive, vrei sa te ocupi chiar tu de machiajul matrimonial, sunt anumite lucruri pe care trebuie sa le iei in calcul. Cand ai de gand sa-ti faci singura machiajul in ziua nuntii si vrei sa incerci ceva anume, un machiaj pe care l-ai vazut in reviste, este bine sa faci teste cu o luna inainte, de marea zi. Ai timp, fie sa experimentezi mai multe tipuri de machiaj, fie sa sa exersezi machiajul dorit pana iti iese perfect. Chiar si daca ai apela la un profesionist, tot ai avea nevoie de un machiaj de proba in prealabil.
Cum trebuie sa arate machiajul de mireasa?
Chiar daca te inspiri din revistele de specialitate, de site-urile de machiaj sau matrimoniale ori din lookul celebritatilor, alege un machiaj cat mai simplu de realizat. Ziua nuntii nu este rezervata experimentelor, si in niciun caz celor de machiaj.
Intrucat te vei intalni cu multi cunoscuti, trebuie sa fii tu insati insa o varianta ultraingrijita, eleganta si sofisticata. Daca incerci un machiaj mai strident decat de obicei, exista riscul sa nu te simti confortabil, iar fotografiile de la nunta iti vor aminti toata viata de asta.
Daca nu ai optat pentru traditionala rochie alba de mireasa, trebuie sa iei in considerare si culoarea rochiei de mireasa si chiar a buchetului. In cazul unei tinute mai nonconformiste si colorate ai nevoie de un machiaj putin mai intens.
Etapele machiajului de mireasa
Reusita machiajului de mireasa depinde foarte mult de aplicarea bazei de machiaj si a fondului de ten. Dupa ce ti-ai emulsionat bine tenul cu o crema hidratanta, aplica minutios fondul de ten. Nu te grabi. Lucreaza tenul milimetru cu milimetru. Pentru ca vei face fotografii, ai nevoie de un strat mai gros.
Prin urmare ar fi mai bine sa aplici fondul de ten cu buretel sau o pensula. Daca ai tenul cu probleme, apeleaza cu incredere la un fond de ten compact. Acopera mult mai bine si este si mai rezistent.
Insista in zonele unde ai imperfectiuni. In zona respectiva poti sa aplici, inaintea fondului de ten, si un produs corector. Tapoteaza usor zona pana se acopera. Camerele de luat vederi si aparatele foto scot in evidenta si cea mai mica imperfectiune. Dupa ce ai mascat cearcanele, aplica un strat generos de pudra sub ochi, pentru ca fardurile cu care vei lucra sa nu pateze machiajul.
Machiajul de mireasa in trei culori
Mai ales daca nu ai foarte multa experienta, limiteaza-te la un machiaj din doua maxim trei nuante de farduri. Secretul este sa le amesteci cat mai bine incat sa nu se poata remarca o linie clara de demarcatie intre culorile folosite. Pentru ca machiajul pleoapelor sa reziste, foloseste farduri de pleoape compacte. Sunt cele mai rezistente. Vor avea o aderenta mult mai buna daca iti dai si cu putina pudra, pe pleoape. Nu le combina cu fardurile crema daca nu vrei ca machiajul sa se adune in pliul pleoapei.
Rimelul poate schimba semnificativ machiajul de mireasa. Cand ai genele mici, un rimel pentru volum le va face „sa existe”. Secretul este sa ajungi exact la baza lor. Practic, asa functioneaza un mascara pentru volum: uneste genele la baza, si le separa la varfuri si astfel genele par mai dese.
Poti sa obtii acel efect de gene false, aplicand mascara strat peste strat. Ca genele sa nu se lipeasca, executa o usoara miscare de zig zag. La final, aranjeaza genele si inlatura surplusul de rimel cu o periuta.
Obrajii imbujorati sunt foarte sic in ziua nuntii. Daca ai un ten normal sau mixt, poti folosi un fard de obraz compact. Ca sa te asiguri ca nu vei obtine acea dunga care brazdeaza obrazul, poti amesteca fardul de obraz cu putina pudra pulbere.
Efectul va fi mult mai natural. Daca ai porii dilatati, cea mai buna solutie pentru tine sunt fardurile de obraz crema, nu pateaza, precum cele compacte sunt si mai usor de aplicat. Zambeste si incepe aplicarea fardului de obraz de unde se contureaza partea cea mai proeminenta a pometelui.
Rujul, piesa de rezistenta a machiajului de mireasa
Rujul trebuie sa fie neaparat unul rezistent. Intrucat aceste rujuri nu se vad prea bine pe niste buze uscate, foloseste in seara de dinainte, un balsam de buze. De obicei se recomanda nuantele deschise, cat mai naturale, insa daca ai buze voluminoase, nu te sfii sa apelezi la un ruj rosu. Doar este reteta clasica a seductiei.
La final, fixeaza machiajul cu multa pudra. Spre deosebire de aplicarea fardului de obraz, cand pamatuful trebuie sa fie usor paralel cu fata, in cazul pudrei, pensula trebuie aplicata perpendicular, pentru ca particulele de pudra sa patrunda cat mai bine in piele si sa fixeze machiajul.
Cand tenul nu-ti mai luceste este semn ca ti-ai aplicat bine pudra. In zadar realizezi un machiaj reusit, daca nu reusesti sa stabilizezi rezultatul. Pentru asta a fost inventata pudra. Pentru decolteu, un lapte de corp cu putin sclipici este de mare efect.
Trusa de machiaj pentru mirese
Autor: Iulia Roman
Foto: Dreamstime
Tags: ma machiez singura in ziua nuntii, machiaj matrimonial, machiaj mireasa, trusa de farduri mirese
This entry was posted on Monday, April 27th, 2009 at 12:21 and is filed under Mireasa. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.









Machiajul de mireasa este unul dintre cele mai importante si care da cele mai mari emotii. Daca in poze apare ceva nedorit, va fi la nivelul machiajului. De multe ori si eu m-am gandit ca as putea sa-mi realizez singura machiajul de mireasa, insa de fiecare data imi spuneam :”este mult prea important pentru a-l strica”. Cat despre pudra, mie imi ramane pe suprafata pielii si nu arata deloc natural, iar experimente fac in fiecare saptamana. Asa ca raman curioasa pana in dimineata in care ma voi trezi cu cateva ore mai devreme sa ma asigur ca am timp sa citesc din nou toti pasii si sa nu pierd ceva din vedere….ma bazez pe voi sa va continuati activitatea, caci sper ca anul viitor imi va veni si mie randul
)
In aceasta luna verisoara mea face pasul cel mare.Ea s-a hotarat sa se machieze singura,iar eu nu sunt de acord cu ea.De obicei,ea se machiaza doar cu fond de ten,creion negru si rimel.In ziua nuntii orice mireasa trebuie sa fie speciala.Ea mi-a spus ca se va machia mai extravagant,dar eu cred ca trebuie sa ai o anumita experienta pentru a reusi sa te machiezi “ca in revista”,dar ea e sigura de reusita.Vreau sa o fac sa se razgandeasca,dar inca nu stiu cum.Voi ce parere aveti?Cand veti hotari sa fiti mirese,nu veti vrea sa fiti rasfatate si toata lumea sa fie la picioarele voastre?Eu una la asta visez.
sunt de acord
Uite eu sunt make-up artist si pot sa spun fara sa ma jenez ca pana si noi mai gresim, sau mai este o a doua varianta sa nu avem aceleasi gusturi cu mireasa. Eu am emotii de fiecare data cand machiez pe cineva tocmai pentru ca nu stiu daca ii va placea sau nu, dar pentru asta exista machiajul de proba. Exista fete care se pot machia chiar mai bine decat o poate face make-up artistul si asta pentru ca daca sunt informate si au incercat nenumarate stiluri pe propria persoana stiu mai bine cum le sta cel mai frumos, pe cand un make-up artist care te vede prima data s-ar putea sa dea gres. Bine asta nu e o regula, noi putem sa dam sfaturi, sa evidentiem partile frumoase si chiar sa corectam persoanele care nu se stiu machia, pentru ca nu toata lumea are talentul asta. Deci daca o persoana se machiaza prost de obicei, la nunta e bine sa apeleze la un make-up artist, dar daca in general are talent si stie sa se machieze in general e mai bine sa o faca singura si in ziua nuntii. Asta pentru ca am vazut pozele unei domnisoare dragute machiate de un renumit make-up artist din Ro care isi uraste pozele de la nunta tocmai pentru ca e machiata oribil. Ei, nu doresc la nimeni asa ceva…