Eleganţă la Globurile de Aur
19 January '10
Globurile de Aur, al doilea eveniment ca importanţă după premiile Oscar, sunt un prilej pentru staruri de a-şi etala ţinutele epatante. Anul acesta ,vedetele au preferat rochiile roz, purpurii şi piersică în defavoarea clasicului negru.

Cu toate că nu a fost nominalizată la niciun Glob de Aur, Jennifer Aniston a ţinut să atragă atenţia la capitolul eleganţă.
Fosta soţie a lui Brad Pitt şi-a etalat picioarele fără cusur într-o seducătoare rochie neagră.
Ţinuta Valentino a fost accesorizată cu sandale Versace.
Simpatica blondă a demonstrat reprezentanţilor sexului masculin şi nu numai că frumuseţea se menţine şi la 40 de ani.
Drew Barrymore s-a numărat printre atracţiile serii atât pentru Globul de Aur câştigat cât şi pentru rochia de seară simplă într-un elegant ton de beige nude.
Rochia a fost creată de Versace şi s-a asortat de minune cu diamantele Lorraine Schwartz şi sandalele Jimmy Choo.
O surpriză ne-a oferit Christina Aguilera. Clientă mai veche a celor mai prost îmbrăcate vedete, de această dată solista a stralucit într-o rochie rafinată din şifon semnată Versace.
Nicole Kidman a preferat o rochie semnată Nina Ricci fără bretele, cu o linie dreaptă.
Ţinuta divei australiene nu a fost şi pe placul criticilor de modă pe motiv că era prea ştearsă la fel ca şi tenul ei.
Nici actriţa de origine germană Diane Kruger nu a fost trecută cu vedere.
Era şi de aşteptat, cum poţi rata o rochie ciclam.
Actriţa şi-a ales ţinuta din colecţia Christian Lacroix.
Starul din Avatar, Zoe Saldana, a făcut impresie bună într-o rochie bordo creată de casa Louis Vuitton.
Încântătoarea actriţă franceză Marion Cotillard şi-a etalat formele într-o splendidă toaletă verde smarald, asimetrică, semnată Christian Dior.
Tags: Drew Barrymore, globurile de aur 2010, Jennifer Aniston, Marion Cotillard, rochii globurile de aur 2010, sandale Versace, Valentino
Posted in Covorul rosu | No Comments »





