Doar o masca sa-ti mai pun!
30 July '09
Considerate ca un pas optional in ritualul de ingrijire al tenului, mastile cosmetice sunt adesea trecute cu vederea. Daca ai impresia ca nevoile tenului tau sunt satisfacute doar cu un demachiant, lotiunea tonica si o crema, ei bine te-ai inselat ! O data pe saptamana, pielea simte nevoia unei ingrijiri speciale: o masca cosmetica.
La ce sa te astepti de la o masca
Ridurile dispar, celulita este eliminata iar acneea este vindecata! Industria frumusetii exagereaza uneori proprietatile „miraculoase” ale mastilor cosmetice, ridicand in slavi cele mai neasteptate ingrediente: namol, enzime, vitamine, minerale, si extracte de plante, care mai de care mai exotice si mai sofisticate.
In realitate, majoritatea mastilor au rolul de a curata in profunzime tenul. Elimina eficient stratul de celule moarte si regleaza excesul de sebum. Prin urmare, mastile cosmetice pot fi hidratante, nutritive, calmante si decongestionante, astringente si tonifiante.
Masca cu menta si argila pentru ten gras
In timpul verii, tenul secreta mai mult sebum decat de obicei.In consecinta, in anotimpul calduros, cele mai recomandate masti sunt cele matifiante care au un efect astringent (strang porii) si regleaza secretia de sebum.
Daca ai tenul gras, Masca purificatoare Mask of maganamity, din gama Lush Fresh Handmade te va surprinde in mod placut. In afara faptului ca este extrem de placuta la aplicare, extractul de menta improspateaza si racoreste tenul, in timp ce argila si galbenelele elimina eficient impuritatile.
Pentru un rezultat rapid, rasfata-ti tenul cu o masca peel-off. Masca bio echilibranta de la Peggy Sage nu te va dezamagi.
In doar trei minute, elimina impuritatile si celulele moarte datorita puterii exfoliante a extractului de papaya.
Masca cu ulei de masline pentru tenul uscat
Chiar daca tenul tau nu mai este la fel de uscat ca in timpul iernii, o masca calmanta si hidratanta va completa efectul cremei de ingrijire.
Poti opta pentru Masque Eclat Express de la Occitaine. Argila naturala purifica tenul in timp ce, uleiul de masline, gratie acidului oleic, reface deficitul de lipide al specific tenului uscat. Astfel, in doar zece minute, tenul isi recapata aspectul stralucitor.

Tenul iritat, care se inroseste usor, are nevoie de o masca calmanta. Incearca Blemish Mud cu Aloe Vera, ulei de rozmarin, saruri minerale si extract de ginseng.
Cum se aplica o masca
Fiind considerata o ingrijire speciala, nu trebuie sa abuzezi. Daca apelezi la o masca, o data, maxim de doua ori, pe saptamana, este suficient.
Tenul trebuie perfect curatat inainte de aplicarea mastii. Trebuie mai intai sa-l demachiezi temeinic.
Daca esti foarte constiincioasa, poti sa-ti faci si o baie de aburi inainte. Cand aplici masca nu face economie. Intinde-o intr-un strat mai gros.
10-20 de minute, timp in care actioneaza masca, ar fi bine sa-ti oferi cateva clipe de relaxare si sa te abtii de alte activitati care ti-ar putea solicita muschii faciali cum ar fi vorbitul la telefon.
De asemenea, ideal sa nu te vada iubitul cu masca pe fata. Anumite detalii ale ritualului ingrijire trebuie sa le pastram doar pentru noi, fetele.
La final, curata masca clatind tenul cu apa calduta.
- Masque Eclat Express, Occitaine
- Mask of maganamity, Lush Fresh Handmade
- Blemish Mud, Montagne Jeunesse
- Masca bio echilibranta pell-off, Peggy Sage
Autor:Iulia Roman
Foto: RBD
Tags: masca cu argila, masca in functie de tipul de ten, masca pentru ten gras, masca pentru ten uscat, masti cosmetice
Posted in Beauty confidential | 2 Comments »






