Cum alegi rujul în funcţie de culoarea hainelor

„Ce ruj mi se potriveşte? ” era una dintre cele mai dificile întrebări pe vremea când era consultant de frumuseţe. Alegerea rujului se poate dovedi o decizie la fel de complicată precum una managerială având în vedere că trebuie să ţii seama de mai mulţi factori printre care culoarea părului, culoarea tenului, momentul zilei, durata machiajului şi, nu în ultimul rând culoarea hainelor.

Dacă vrei să simplifici aceste complicat ritual de selecţie a rujului te poţi limita la un criteriu esenţial „Cu ce te îmbraci azi?”.

Hainele şi accesoriile au mare influenţă asupra culorilor de machiaj pe care le foloseşti. În limbajul de specialitate se numeşte „contrastul de saturaţie”. Mult mai simplu spus, o bluză sau chiar şi un alt accesoriu care vine în contact cu faţa cere un ruj sau un luciu de buze într-o culoare la fel de intensă.

Farmecul discret al rujurilor nude

Tonurile nude sau non-culorile figurează printre cele mai hot tendinţe de machiaj în 2011.

Un ruj nude este binevenit mai ales în machiajul de zi, atunci când preferi un trenci smart casual.

O nuanţă rezonabilă de maro, nu foarte închisă, este ideală pentru o după amiaza caldă de toamnă petrecută la cumpărături sau alături de prieteni. Rujul maro se împacă de minune cu un cardigan lejer.

Pink Euphoria


Rozul, culoarea inocentei a prospeţimii şi a eternei tinereţi se regăseşte şi în paleta de machiaj 2011.

Anul acesta sunt hot tonurile calde şi tandre corai. Nimic nu este mai plăcut privirii decât o bluză dintr-un material vaporos şi o nuanţă caldă de roz şi un ruj roz din aceeaşi familie de culori. Această ţinută accesorizată cu un ruj roz este indicată pentru un look casual.

Ce ruj mi se potriveşte

Buze glamour în patru paşi

Top cinci rujuri rosii

Tender Coral

Revenit de câteva sezoane în atenţia make-up artiştilor, rujul oranj nu dă semne de oboseală. Asortează-l cu o rochie de dantelă sau o altă broderie sofisticată şi vei face senzaţie la un coctail.

Mysterious Purple


Rujul burgundy a fost şi va fi întotdeauna în tendinţe. Misteriosul ruj grena este însă mai dificil de purtat şi asortat. Această culoare elegantă de ruj este potrivită unei ţinute de seară şi face casă bună cu un kimono şic sau, cu un bolero acoperit cu paiete.

Red fairytale

Rujul roşu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Orice trusă de machiaj ar trebui să conţină măcar un ruj roşu. Această fermecătoare culoare este rezervată machiajul de seară.

Dacă te-ai oprit asupra unei little red dress sau, şi mai şic, un corset roşu, nici să nu te gândeşti la altă culoare de ruj, asta dacă nu vrei să compromiţi tot efectul seducător al ţinutei.

Foto: Deborah Milano

Rujul inteligent, Read my lips!

rujul-inteligent-care-isi-schimba-culoarea-cand-faci-sex-ruj-rosu-ruj-roz

Să alegi culoarea potrivită de ruj poate fi o decizie la fel de grea ca şi una managerială. Din fericire s-a inventat rujul inteligent care îţi schimbă culoarea. Iniţial, rujul are culoarea roz. În momentul în care ai chef de flirt şi de o aventură, surpriză: rujul se transformă într-un roşu pasional.

rujuri-rosu-roz-deborah-max-factor-butic-virtual-machiajCum este posibil o astfel de transformare? Explicaţia este simplă: când se ridică nivelul hormonilor sexuali din organism, buzele capătă apetisanta culoare roşiatică. The Mood Swing Emotionally Activated Lip Gloss a fost inventat în California.

De fapt această invenţie este mai mult o întoarcere la origini a celui mai cunoscut produs de frumuseţe. Încă din timpuri străvechi, femeile îşi colorau buzele cu pigmenţi roşii pentru a simboliza dorinţa sexuală.

Cum era de aşteptat, rujul inventat de cercetătorii americani este pe placul reprezentanţilor de sex masculin. Nu trebuie să se mai întrebe dacă sunt pe placul partenerei sau nu. Rujul spune răspicat cum stă situaţia.

Printre admiratoarele declarate ale acestui produs se află nebunatica Katty Perry.

Dacă vedetele şi bărbaţii sunt fascinaţi de acest nou produs, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre sexologi. . „Nu orice femeie ar fi încântată să se afle că nu-i stă mintea la muncă, în mijlocul unei întâlniri de importante”, a explicat Lorraine Adams, specialist în sexologie.

Rujul minune se poate cumpăra on-line şi costa 15 lire.

Trend machiaj primăvara 2010- Think Pink!

machiaj-primavara-2010-trend-buze-roz-ruj-roz-gloss-roz

Supremaţia rujului roşu a luat sfârşit. Rozul este stăpânul absolut pe catwalk, şi în trusele de farduri ale celebrităţilor. Buzele roz, cu aspect de fruct proaspăt  se numără printre cele mai hot trenduri de machiaj ale sezonului primăvară-vară 2010.

trend-machiaj-primavara-celebritati-cu-buze-roz-ruj-roz-rihanna-katy-perry-beyonce-vanessa-hudgensFucsia Euforia
În această primăvară se poartă de la tonurile de roz platinat, discrete ca o zaharină până la tonurile sfidătoare de fucsia şi ciclam. Rujul roz scoate în evidenţă prospeţimea tenului.

„ Rozul este o declaraţie de seducţie. Când este purtat corect, la ţinuta şi ocazia adecvată, rujul roz creează impresia unui ten mai tânăr”, este de părere Pat McGrath, make-up artistul Max Factor.

De aceeaşi părere este şi colega ei de breaslă Bobbi Brown care s-a îndrăgostit de tonurile de roz provocatoare.

Rujul roz şi pentru brunete
Dacă vrei să te remarci în aceasta primăvară lasă la o parte modestia. Cele mai apreciate tonuri de roz sunt cele nonconformiste de fucsia.

Printre admiratoarele acestei culori insolente se numără Rihanna şi Beyonce. Impetuoasa culoare face un contrast plăcut cu pielea închisă la culoare a celor două dive. Prin urmare, dacă eşti brunetă şi ai tenul măsliniu, nu ezita să-ţi updatezi trusa de machiaj cu un ruj fucsia.

Mai timide din fire, răsfăţatele Americii, Katie Perry şi Vanessa Hudgens preferă tonurile mai potolite de roz sau chiar un gloss foarte pastelat.

La vie en rose
Pe lângă faptul că emană prospeţime, rozul este o alegere bună atât în machiajul de zi cât şi pentru cel de seară. Nimic nu va fi mai plăcut în machiajul primăvăratec decât un ruj roz sidefat sau uşor spre corai.

Dacă consideri că e provocarea este prea mare, poţi încerca un gloss roz transparent. Tonurile nebunatice de fucsia şi ciclam vor fi detaliul care face diferenţa la un machiaj sofisticat de seară.

CE ÎŢI RECOMANDĂM DIN BUTICUL VIRTUAL:

machiaj-primavara-2010-trend-ruj-roz-max-factor-deborah-creion-de-buze-roz-butic-machiaj-virtual

1.Blush Miracle Touch Max Factor 14 Pink, 35 lei, 2. Rujuri Max Factor Lasting Colours 120, 827, 804, 26 lei, 3. Creion de buze Extra Lip Pencil 6, 4. Ruj de buze Rezistent 24 de ore Power 8, Deborah Milano, 31 lei, 5. Ruj de buze Il Rossetto 534, 14,60 lei, 6. Ruj Light Creator Shine&Volume 5, Deborah Milano, 28 lei

Ce ruj mi se potriveste?

ruj

Rujul este piesa de rezistenta a trusei de farduri si cea mai rapida cale de a te face remarcata. Rujul nu trebuie sa fie costisitor, insa o alegere nepotrivita te poate costa scump. Un prim criteriu de care trebuie sa tii seama in alegerea rujului este culoarea parul. Explicaţia: parul iti invaluie fata ca o rama si adauga cea mai mare cantitate de culoare tenului. Regula este ca rujul sa faca parte din aceeasi familie de culori cu podoaba capilara.

Poti sa observi cel mai bine aceasta regula in reclamele pentru vopsea de par. Roscatele morcoviu poarta un ruj in tonuri calde de oranj, cele vopsite in nuante de bordo, au un ruj in tonuri de mov si visiniu, in timp ce, in reclame, blondele poarta rujuri bej sau crem.

Unora le place rozul

ruj-rozRecunoaste primul ruj pe care l-ai avut a fost un roz.

Rozul este culoarea inocentei si a tineretii. Nu intâmplator aceasta culoare este preferata mai mult primavara, o data ce au iesit primele flori.

Ca orice lucru in exces, rozul poate dauna grav machiajului. De exemplu tonurile aprinse de fucsia si ciclam vin de minune tenurilor tinere insa nu sunt cea mai buna solutie pentru tenurile mature. Tonurile transparente de roz sunt ideale pentru blonde.

Pentru roscate, gasirea nuantei potrivite de roz este aproape o misiune imposibila. Exceptie fac tonurile calde care dau inspre spectrul portocaliu, caisa sau piersica. Daca tenul tau este mediu cel mai bine iti vin nuantele de roz care bat in violet.

Rozul deschis este strict interzis cand ai tenul masliniu sau foarte palid. Vei parea stearsa si obosita. Pentru brunete, cele mai indicate tonuri de roz sunt cele mai inchise de roz, afine sau pruna.

Rujul maro, alegerea perfecta pentru brunete

Rujul maro este marea inventie a machiajului anilor ‘80. In urma cu 30 de ani, aveai voie cu maro pe buze doar când mâncai ciocolata.

Initial, tonurile primitive de maro erau foarte inchise si faceau furori in discoteci. La lumina zilei erau destul de ciudate, fie pareai pe jumatate moarta, fie dadeai impresia ca ai aveai buzele murdare.

Industria frumusetii a remarcat potentialul acestei culori. Astazi, ai la dispozitie o gama extrem de rafinata de tonuri subtile si naturale de maro de la culoarea cafelei proaspat prajite pana la cele mai suave tonuri de bej.

O nuanta rezonabila de maro este ideala pentru o intalnire de afaceri, o dupa amiaza de shopping, sau un weekend petrecut alaturi de prieteni. Dovedindu-si in timp subtilitatea si flexibilitatea, maro-ul a devenit noul rosu, in sensul ca este deja considerat o culoare clasica.

Cui ii sta bine cu ruj rosu?

ruj-rosu-brunetaOri adori rosul ori il urasti din tot sufletul. Este normal sa fie asa. Rosu este culoarea care simbolizeaza atractia sexuala, seductia si feminitatea la cote maxime. Rosul este o declaratie.

Cui nu-i place sa fie in centrul atentiei sa nu-si dea cu rosu pe buze.

In afara de brunete, care sunt primele candidate pentru rosu, roscatelor le vin de minune rosul teracota care duce inspre maro sau rosu visiniu.

Tonurile mai aprinse de rosu le vin bine celor care au pielea medie. Cand ai tenul palid orienteaza-te catre un rosu maroniu si fereste-te de nuantele de corai sau rujurile care bat in roz sau portocaliu.

Nuantele deschise de maro, bej, auriu, moca, le stau bine blondelor. Tonurile ciocolatii sunt indicate pentru un look de seara. Daca ai pielea medie, nici foarte inchisa nici foarte deschisa, fereste-te de tonurile prea inchise de maro in comparatie cu care trasaturile tale vor parea sterse.

Daca este un prototip pentru care aceasta culoare a fost creata in machiaj acela este bruneta. Daca ai tenul masliniu iti poti permite aproape orice nuanta de maro de la cea mai inchisa pâna la cea mai deschisa.

Autor: Iulia Roman

Foto: Coty

Foto: Deobrah